Am fost mereu inconjurata de oameni.Ma trezesc vorbind la telefon.Cand deschid calculatorul am o groaza de mesaje offline.Cand ies din casa pana la magazin chiar daca am parul in toate directiile si ochii mici de somn,nu am cum sa trec neobservata.La scoala nu merg niciodata singura.In pauze am mereu cel putin 3 persoane in jurul meu.                     Niciodata nu am stat in casa pentru ca nu aveam cu cine sa ies.Mai pe scurt mereu am langa mine zeci de oameni.Cu toate astea m-am simtit mereu singura.Pentru mine, a fi singur nu inseamna sa nu-i pese nimanui de tine,ci sa nu ai de cine sa-ti pese.

Dimineata,ma trezesc gandindu-ma la ce am visat sau de ce dracu' dorm asa de putin in ultimul timp.Niciodata nu mi-am pus intrebarea<<El/ea cum o fi dormit?Oare s-a trezit?>>Ma bucur de toata atentia care mi se ofera,negandindu-ma daca aceea persoana are nevoie de cineva care sa-i ofere putina atentie.Undeva,cineva are nevoie de un strop de afectiune chiar in momentul in care eu ma bucur de prea multa.Trist,nu?Niciodata nu mi-a pasat de altii.In lumea mea eram doar eu.Eu si decorul in care traiam.Tot ce faceam era sa ma asigur ca imi va fi din ce in ce mai bine.Nu-mi pasa de consecintele faptelor mele ,atata timp cat eu eram ok.Imi schimbam hainele,stilul,comportamentul,gandirea cat de des voiam eu ,avand siguranta ca nimeni nu-mi reprosa acest lucru.Si daca o facea,nu-mi pasa.Mereu au fost oameni care aveau de suferit din cauza schimbarilor mele bruste,oameni care insa imi erau alaturi in continuare,oameni de care nu-mi pasa si nici nu-mi pasa.
Cu ce ma ajuta intr-adevar asta?Masca de ,,dura'' pe care o afisam cu comportamentul meu atragea cu adevarat persoanele din jur.Chiar daca masca se desprindea usor usor ,aveam grija sa o asez inainte ca cineva sa-si dea seama.Unii,poate si-au dat seama pentru o secunda cine sunt cu adevarat dar nu le-a venit sa creada.Era imposibil.Credeau ca sunt prosti.Si iata cum dadeau vina pe ei insasi...Iata cum eu deveneam din nou,,de fier '' in viziunea celorlalti.
Da!Imi pasa ce cred ceilalti despre mine,chiar daca eu nici nu ma oboseam sa-mi formez o parere despre ei.Tot ce conta eram eu.Eu,in singuratatea mea.
Dar lucrurile s-au schimbat si iata ca a aparut in viata mea genul ala de prieten cu care ma trezesc in gand.Oare cum a dormit?Oare s-a trezit?o sun...Si iata ca Deea-singuratica s-a transformat in Tora-exploratoarea...Explorez ..alte sentimente,alte ganduri,alt comportament,alt fel de a fi,alta persoana,alta lume..Si iata un nou eu.Un ,,eu''caruia ii pasa de altcineva ,un ,,eu'' care ia in calcul sfaturile altcuiva,care se gandeste la altcineva cand actioneaza,care incearca sa copieze calitatile celuilalt cand se schimba,caruia ii impartaseste tot ce stie,care isi da masca jos in fata cuiva fara ezitari.De neimaginat ,nu?
Credeam ca nimeni nu ma va face sa ma gandesc de doua ori inainte de a alege.Credeam ca nimeni ,niciodata nu ma va face sa ma gandesc la mine.Ironic,nu?La mine si la ce ar fi bine sa schimb,nu la ce ar trebui sa patrez.Dar atunci cand tot ce faci e in continuare gresit si nu evoluezi cu nimic?As prefera sa urli la mine,sa-mi zici ca sunt proasta,ca nu te merit....Orice dar nu faptul ca ...te-am dezamagit.Hm..Un cuvant si spune atat de multe,rascoleste atat de adanc,pune atatea intrebari,da atat de multe raspunsuri.Poate ar fi trebuit sa nu-mi dau masca niciodata jos.M-ai fi privit in continuare la fel.Dar cum altfel sa te fac sa ma cunosti asa cum sunt?Ma doare atat de tare ca persoana care sunt cu adevarat te dezamageste.
E prima oara in viata mea in care imi pare rau pentru ceea ce sunt,ceea ce fac.Dar cred ca am sa las sa mi se imprime masca pe fata,sa-mi intre in piele ca un tatuaj.Un tatuaj cu ceea ce ati crezut mereu ca sunt,cu ceea ce am vrut mereu sa fiu,ceea ce te facea mandra si care nu te dezamagea.                                              I'm your Patrick.You're my Spongebob.Friends forever.